Cum va arăta tehnologia de mâine

În imaginea de mai jos sunt ilustrate foarte frumos niște predicții privind viitorul tehnologiei. Imaginea e preluată de aici.

Advertisements

“Agricultura” organelor

Îmi place Ted.com, e probabil site-ul cu cele mai interesante prezentări și prelegeri video pe care am intrat vreodată. De fapt chiar mi-am propus cu ceva vreme în urmă să vizionez cel puțin un video de pe TED pe zi și în perioada respectivă am văzut multe prezentări care m-au fascinat.

Una dintre ele este cea a lui Anthony Atala în care vorbește despre medicina regenerativă. Omul acesta cu echipa lui au reușit să creeze o tehnologie cu care creează organe umane. Vă invit în continuare să urmăriți prezentarea lui, garantat o să fiți impresionați.

Prezentarea se găsește și cu subtitrare în română aici.

Fratele meu mai mic

Am un frate foarte interesant. Toată lumea îl iubește, este sociabil, plin de viață și foarte inteligent. El a adus foarte multă bucurie în familia noastră și personal pot spune că sunt foarte mândru de el. Copiii în general știu să te surprindă prin felul lor de a gândi și a acționa și fratele meu nu face excepție. De fapt cred că el este unul din exemplele cele mai bune în acest sens. Azi este ziua lui de naștere, face 8 ani și m-am gândit că având în vedere că este o zi așa de importantă pentru el și pentru noi cei din familia lui, să îi dedic această postare în care să povestesc câteva din sutele de situații când el m-a lăsat cu gura deschisă.

Când avea doar 3 ani, a văzut desenele The Lion King și a rămas marcat de faptul că Mufasa, tatăl lui Simba a murit. S-a dus după și a întrebat-o pe mama: “Mama, noi după ce murim mai existăm?”, era așa de marcat de întrebarea asta că nu a putut să doarmă bine, s-a trezit pe noapte plângând după ce a visase că a murit și că nu mai exista. Nu mă gândeam că un copil de 3 ani poate să își pună asemenea întrebări serioase, știu destui adulți care nu s-au gândit niciodată serios la faptul că într-o zi ei înșisi vor muri. Mai mult decât atât m-a surprins felul în care s-a gândit la această problemă, nu s-a gândit doar la moarte, s-a gândit și la ce urmează după și a putut concepe posibilitatea în care existența lui va înceta.

O altă întâmplare care m-a dezarmat a fost la vârsta de 4 ani când odată, la masă fiind, l-a întrebat pe tata despre nisipurile mișcătoare. Tata i-a explicat cum nisipurile mișcătoare sunt foarte periculoase pentru oameni și cum mulți oameni au murit după ce au intrat în aceste de nisipuri. El însă nedumerit îl întreabă pe tata, fiind învățat că Dumnezeu a creat universul și planeta noastră “Dar cine a creat nisipurile mișcătoare?”, la care tata i-a răspuns că tot Dumnezeu, iar el revoltat a întrebat atunci “Dar de ce a creat Dumnezeu nisipuri mișcătoare să cadă oameni în ele și să moară?”, iar tata știind că mă credeam mare apologet mi-a pasat mie întrebarea. Am bolborosit ceva de genul că de fapt nu mor chiar așa de mulți oameni în nisipurile mișcătoare și că oamenii ar trebui să fie atenți să nu intre în ele, dar el nu s-a lăsat mulțumit de răspunsul meu. De ce le-a creat Dumnezeu dacă mor oameni în ele? Nu știam ce să îi mai răspund până la urmă i-am zis ceva de genul că sigur au și nisipurile mișcătoare rolul lor și că o să mă mai interesez. A reușit să sumarizeze problema existenței răului natural care dă bătaie de cap celor mai sofisticați filosofi ai religiei de la Swinburne la Plantinga. (iar eu tot nu știu care e rolul nisipurilor mișcătoare).

A prins și foarte repede o pasiune pentru computere, deja de la 3 ani știa să creeze foldere noi pe desktop și apoi să le șteargă, făcea desene în Paint și le punea ca desktop backround și mi-a plăcut că îi plăcea să experimenteze singur tot felul de acțiuni diferite și să vadă ce se întâmplă. A învățat foarte repede să își folosească creativitatea în jocuri pe computer. Pe la 4 ani juca deja destul de bine o serie de jocuri diferite, țin minte că i-am instalat un joc cu fotbal și a descoperit de unul singur o opțiune la jocul respectiv prin care putea să schimbe în timpul meciului echipa cu care juca, așa că de fiecare dată când era în dezavantaj, punea pauză, intra în opțiuni, schimba echipa și se asigura că o să câștige. Tot cam pe vremea aia mi-am instalat The Lord of The Rings Conquest, un RPG și deși eu nu l-am jucat decât vreo jumătate de oră, fratele meu a prins repede pasiune pentru joc. La un moment dat jocul avea un bug, ajungeai într-un punct unde trebuia să intri într-un tunel, dar nu mergea să înaintezi intrarea fiind cumva blocată. M-a chemat să îmi arate că e “un zid invizibil” și am încercat și eu câte ceva, i-am zis că probabil că trebuia să meargă prin altă parte. El însă a intrat cu un alt caracter care avea o abilitate mai specială și putea să arunce cu un fel de pietre, s-a dus în același loc și mi-a arătat că dacă aruncă cu pietre într-un zid, acestea se opresc în zid și apoi cad, pe când dacă aruncă prin “zidul invizibil” pietrele trec prin acesta și cad mai departe. Am aflat mai târziu după ce m-am mai interesat pe internet că asta era o problemă cunoscută cu anumite copii ale jocului și că acolo chiar era un fel de zid invizibil de care trebuia în mod normal să se poată trece. Eu unul nu m-aș fi gândit la soluția la care s-a gândit el ca să testeze dacă într-adevăr pe acolo trebuia să treacă. Au mai fost desigur astfel de întâmplări cu jocuri video în care m-a surprins prin ingeniozitatea lui, a învățat singur să creeze hărți gândite de el pentru jocuri de strategie cu Map Editor (după ce se plictisea să joace campanii), juca jocuri de strategie pe internet cu oameni mult mai mari decât el pe care îi bătea până când l-am descoperit și noi și i-am interzis să mai joace jocuri unde comunică direct cu alți oameni pe internet. 🙂

Anul trecut în primăvară părinții mei s-au mutat în America și el a mers împreună cu ei și cu sora mea mai mică acolo. La o lună după ce a început grădinița știa deja să spună alfabetul în engleză mai repede decât toți colegii lui, de fapt îl spunea așa de repede că nici eu nu puteam ține pasul. Foarte repede a învățat să vorbească engleză, a învățat să citească și să scrie în engleză și acum merge săptămânal la bibliotecă de unde își ia tot felul de cărți pe care le citește. Nu demult îmi spunea mama că și luat o carte de la bibliotecă de vreo 60 de pagini și a stat două ore până când a terminat-o de citit. E de asemenea foarte bun la matematică; pe lângă faptul că termină mult mai repede decât colegii lui problemele pe care le are de făcut în clasă, când se duce acasă își gândește singur probleme, le scrie și după aceea le rezolvă. Vara asta a fost în vizită în Romania și a venit odată un prieten de-al lui de aceeași vârstă pe la el. Nu știu de ce, dar s-a apucat să îl intrebe pe prietenul lui întrebări de matematică și printre altele l-a întrebat și cât fac 8+8. Prietenul lui nu a știut să răspundă și după ceva ajutor din partea mea a reușit cu chiu cu vai să zică 16. Așa că am zis să îl intreb pe fratele meu cât fac 16 cu 16 să îl pun și pe el în încurcătură. Mi-a zis repede că 32. L-am întrebat apoi cât fac 32+32, mi-a răspuns că 64. Am tot continuat să îl întreb, mirat și în același timp încântat fiind să văd cât de bine știe să calculeze. Norocul meu că eu știam dinaite răspunsurile pe de rost de la RAM-ii de la computer. Am ajuns până la întrebarea cât fac 2048+2048. Cu ceva dificultate a reușit totuși să dea răspunsul corect, calculând totul în cap și neștiind ca mine mai dinainte răspunsurile pe de rost.

El este și un bun sportiv, aleargă la școală mai bine de o milă în fiecare zi. Știe să dea coșuri la baschet și are o rezistență și o determinare care îi fac de rușine pe mulți adulți. De fapt chiar am fost cu el pe munte împreună cu mai multe rude și el era tot timpul primul, ba chiar se mai și întorcea în spate din când în când să îi incurajeze pe cei care nu mai puteau urca.

Mă bucur că el e acum în America unde a dat peste un sistem de învățământ incomparabil mai bun decât cel de aici și sunt sigur că o să devină un om extraordinar, pentru că este un copil extraordinar. Deocamdată ce vreau să îi spun este:

La mulți ani Christopher!

Steve Jobs – ne vei lipsi…

Steve Jobs a fost unul din eroii mei. E unul din oamenii care a știut să își trăiască viața. A vrut să schimbe lumea și acum ne dăm cu toții seama că lumea ar fi fost foarte diferită fără el.

Nu m-au impresionat în primul rând la Steve Jobs calitățiile lui de CEO, deși le avea (Apple este astăzi cea mai valoroasă companie din lume și Pixar cel mai de succes studio de animații). M-a impresionat că el credea cu adevărat în ceea ce făcea și orice a făcut, a încercat să facă la cel mai înalt nivel posibil. Azi dimineață am fost trezit de un mesaj pe telefon, un mesaj care m-a întristat mult. Steve Jobs a murit. După ani buni de luptă cu o boală care nu a cruțat încă pe nimeni, Steve a închis ochii pentru ultima dată.

Când am intrat azi pe site-ul apple, nu mai erau poze cu noul iPhone, cu iOS5, iCloud sau Siri, era doar o poză cu Steve Jobs și și două numere care să ne spună când s-a născut și când a murit. Oameni mor în fiecare zi cu sutele de mii, au murit și oameni apropiați mie, de multe ori s-a întâmplat să aud despre cineva că a murit. Știu că vom muri cu toții într-o zi și stiam și că Steve Jobs va muri, de fapt chiar mă așteptam să moară pentru că știam că este foarte bolnav. Dar când am intrat pe site-ul apple și am văzut imaginea cu el m-am întristat foarte tare, neobișnuit de tare.

A murit un titan, un om care a schimbat lumea, un om care ne-a arătat ce înseamnă să trăiești fiecare zi ca și cum ar fi ultima. Cineva zicea odată că nimeni nu e de neînlocuit. Eu nu cred asta, există oameni care sunt de neînlocuit și Steve Jobs este fără îndoială unul dintre ei.

Vă las cu două citate de-ale lui despre viață și moarte pe care le-a rostit în celebrul lui discurs de la Stanford.

“Timp de 33 de ani m-am uitat în fiecare dimineaţă în oglindă şi m-am întrebat: dacă azi ar fi ultima zi a vieţii mele, aş vrea oare să fac ceea ce urmează să fac astăzi? Şi de fiecare dată când răspunsul era ‘Nu’ prea multe zile la rând, ştiu că trebuie să schimb ceva. Gândul că voi pieri curând m-a ajutat cel mai mult în marile alegeri ale vieţii, pentru că aproape totul – toate aşteptările celorlalţi, toată mândria, toată teama de eşec pălesc în faţa morţii, lăsând în loc numai ceea ce e cu adevărat important. Gândul că eşti muritor e cel mai bun mod de a ocoli capcana de a crede că ai ceva de pierdut. Întotdeauna eşti gol în faţa morţii. Nu există nici un motiv să nu-ţi urmezi pornirea inimii”

“Nimeni nu vrea să moară. Chiar şi cei care vor să ajungă în rai nu vor să moară ca să ajungă acolo. Şi totuşi, moartea e destinaţia care ne aşteaptă pe toţi. Nimeni n-a scăpat vreodată. Şi aşa trebuie să fie, pentru că Moartea e cel mai probabil cea mai bună invenţie a Vieţii. Este agentul de schimbare al Vieţii. Ea dă la o parte vechiul spre a face loc noului. Acum, noul eşti tu, dar într-o zi nu prea îndepărtată, vei deveni treptat vechiul şi vei fi înlăturat. Timpul tău este limitat, aşa încât nu-l risipi trăind viaţa altuia. Nu te lăsa blocat de dogmă – de viaţa sub imperiul roadelor gândirii altcuiva. Nu lăsa zgomotul părerilor altora să-ţi înece glasul interior. Şi, cel mai important, să ai curajul să-ţi urmezi inima şi intuiţia. Ele ştiu cumva dinainte ceea ce vrei cu adevărat să devii. Orice altceva e secundar.”

Virtutea îngustimii

Textul următor este preluat de pe Lesswrong și tradus de mine; fie-vă milă de traducător, nu sunt cel mai talentat traducător din lume, dacă știți engleză bine vă recomand să citiți textul direct în engleză – eu l-am tradus pentru cei ce nu stăpânesc engleza suficient de bine să poată și ei înțelege articolul. Și l-am tradus și pentru că e un articol bun la care probabil o să mai fac referire de multe ori în viitor.

——————————————————————————————————–

Ce este adevărat despre un anumit măr s-ar putea să nu fie adevărat si despre un alt măr; în consecință mai mult se poate spune despre un singur măr decât despre toate merele din lume.

Eliezer Yudkowsky – Twelve Virtues of Rationality 

În cadrul profesiilor lor, oamenii înțeleg importanța îngustimii; un mecanic auto cunoaște diferența dintre un carburator și un radiator și nu se gândește la cele două ca la „piese auto”. Un vânător cunoaște care este diferența dintre un leu și o panteră. Un om de serviciu nu va spăla podeaua cu soluție de spălat geamurile chiar dacă sticlele arată similar pentru cineva care nu stăpânește meseria asta.

În afara profesiilor lor, oamenii deseori comit greșeala de a încerca să lărgească un cuvânt pe cât de mult posibil, pentru a acoperi un teritoriu cât de mare posibil. Nu este mai glorios, mai înțelept, mai impresionant, să vorbești despre toate merele din lume? Cu cât mai măreț trebuie să fie să explici gândirea umană în general, fără să fi deranjat de întrebări mai mici, de genul cum inventează oamenii tehnici pentru rezolvarea unui Cub Rubik. Într-adevăr, nu pare necesar mai deloc să luăm în considerare întrebări specifice; nu e o teorie generală în sine o realizare respectabilă?

Este felul de a fi al celui curios să culeagă o pietricică dintr-un milion de pietricele de pe malul apei și să vadă ceva nou la ea, ceva interesant, ceva diferit. Numești aceste pietricele “diamante” și întrebi ce ar putea fi special cu ele – ce calități interne ar putea avea în comun în afară de strălucirea pe care ai observat-o inițial. Iar apoi altcineva vine și spune: “De ce nu am numi și această pietricică diamant? Și pe asta și pe asta?” Ei sunt entuziasmați și au intenții bune. Pentru că e nedemocratic și exclusivist și elitist și  neholistic să numești anumite pietricele „diamante” și pe altele nu. Pare a fi…  îngust[1]… scuzați expresia. Mai deloc  deschis, mai deloc  tolerant, mai deloc comunitar.

Se poate să crezi că e poetic să dai unui cuvânt multe semnificații și astfel să împrăștii umbre peste înțelesuri și să dai conotații diferite peste tot. Dar chiar și poeții, dacă sunt poeți buni, trebuie să învețe să vadă lumea cu acuratețe. Nu e îndeajuns să compari dragostea cu o floare. Dragostea arzătoare, geloasă și neconsumată nu este la fel ca dragostea unei perechi casătorite de câteva decenii. Dacă ai nevoie de o floare pentru a simboliza o dragoste geloasă, va trebui să mergi în grădină, să te uiți, să faci distincții subtile – găsește o floare cu un parfum puternic, cu o culoare vie și cu spini. Chiar și când intenția ta este de a umbri înțelesuri și a împrăștia conotații, trebuie să ți foarte precis cont care sunt exact înțelesurile pe care vrei să le ascunzi sau vrei să le lărgești.

Este o parte necesară a artei raționalității – sau chiar a poeziei! – să îți limitezi focalizarea asupra unor pietricele deosebite care posedă calitați speciale. Și să te uiți la detaliile pe care acele pietricele – și doar acelea! – le împărtășesc unele cu  altele. Acesta nu este un păcat.

Este perfect potrivit pentru biologii moderni evoluționiști să explice doar tiparul organismelor vii și nu și “evoluția” stelelor sau “evoluția” tehnologiei. Dar vai, niște suflete nefericite folosesc același cuvânt “evoluție” pentru a cuprinde tiparul selecției naturale al vieții replicabile și structura strict accidentală a stelelor și structura inteligent configurată a tehnologiei. Și precum cu toții știm, dacă oamenii folosesc același cuvânt, trebuie că înseamnă același lucru. Ar trebui să generalizezi automat tot ce știi despre evoluția biologică la tehnologie. Cel ce-ți va spune altceva trebuie că e doar un pedant lipsit de importanță. Este imposibil ca ignoranța ta abisală despre teoria modernă a evoluției este așa de completă, încât nu faci diferența dintre carburator și radiator. Este de neînchipuit. Nu, celălalt tip – ăla care a studiat matematica – este prea prost să vadă conexiunile.

Și ce poate fi mai virtuos decât să vezi conexiunile? Cu siguranță cei mai înțelepți din toți oamenii sunt acei guru New Age care spun “Toate lucrurile sunt conectate între ele.“  Când spui asta cu voce tare ar trebui să lași o pauză ca toți să poată absorbi șocul pe care îl produce această Înțelepciune Adâncă.

Există o funcție trivială între un graf și complementele lui. Un graf conectat în întregime, cu muchii între toate nodurile, ne oferă aceași cantitate de informații ca un graf fără niciun nod. Grafurile importante sunt acelea unde anumite lucruri  nu sunt conectate la alte lucruri.

Când cel neînvățat încearcă să fie profund, trasează comparații nesfârșite între un subiect și un alt subiect, care e ca acesta, care e ca acela; până când graful lor e conectat în întregime și în același timp complet inutil. Remediul îl reprezintă cunoștința specifică și studiul în detaliu. Când înțelegi lucrurile în detaliu, poți vedea cum ele nu sunt asemănătoare și să începi entuziasmat să scoți muchii din graful tău.

De asemenea, categoriile importante sunt acelea care nu conțin tot ce există în univers. Ipotezele bune pot explica doar anumite rezultate posibile și nu pe altele.

A fost perfect potrivit pentru Isaac Newton să explice doar gravitația, doar felul în care obiectele cad – și cum planetele orbitează în jurul soarelui, iar luna generează mareele  –  dar nu și rolul baniilor în societatea umană sau cum inima pompează sânge. Batjocura adusă îngustimii este mai degrabă un reziduu al grecilor anitici care credeau că a merge afară și a te uita la lucruri era muncă fizică, iar munca fizică era pentru sclavi.

În vorbele lui Platon (din Republica, Cartea VII):

“Dacă cineva și-ar da capul pe spate și ar învăța ceva uitându-se la diversele tipare pe un tavan, aparent a-i crede că a contemplat cu rațiunea lui, când de fapt doar s-a holbat cu ochii… Nu pot decât să cred că niciun studiu nu face sufletul să arate măreț decât acela care e preocupat cu ființa reală și cu nevăzutul. Fie că a căscat și s-a uitat în sus, sau și-a închis gura și s-a uitat în jos, dacă sunt lucruri ce țin de simțuri despre care vrea să învețe, eu declar că nu va învăța niciodată, căci niciunele din aceste lucruri nu permit cunoașterea: eu spun că sufletul lui se uită în jos, nu în sus chiar dacă plutește cu spatele pe uscat sau pe mare!”

Mulți alții astăzi fac o greșeală similară crezând că un concept îngust este la fel de josnic, neelevat și nefilosofic ca, să zicem, a merge afară și a te uita la lucruri – o practică potrivită doar clasei de jos. Dar raționaliștii – și de asemenea poeții – au nevoie de concepte înguste pentru a exprima gânduri precise; au nevoie de categorii care includ doar anumite lucruri și le exclud pe altele. Nu e nimic greșit în a-ți îngusta categoriile, a exclude posibilități și a-ți ascuți propozițile. Serios, chiar nu e nimic greșit în asta! Dacă îți vei face cuvintele prea ample, o să sfârșești cu ceva ce nu e adevărat și nu e nici poezie bună.


[1] Notă trad. –  “narrow-minded” în engleză

Încerci, greșești, înveți

Îmi place ted.com, sunt multe video-uri interesante acolo și dacă încă nu ați intrat până acum pe site merită să aruncați o privire.

În video-ul următor Tim Harford vorbește despre complexul de Dumnezeu și despre eficacitatea învățării prin experimentare și eroare (trial and error). Nu am uitat niciodată ce ne-a spus în liceu diriginta la o oră de dirigenție: Deșteptul învață din greșelile altora, mediocrul din greșelile proprii, iar prostul le știe pe toate, nu mai are nevoie să învețe nimic. Eu aș zice mai degrabă că deșteptul învață și din greșelile proprii și din ale altora pentru că altfel s-ar înțelege că deșteptul nu face greșeli. Video-ul următor ne arată cât de important este să știm să facem greșeli și să ne folosim de ele pentru a învăța.

Rock you like a Hurricane

Prima dată am auzit Rock you like a Hurricane de Scorpions în timpul facultății, făceam naveta cu un prieten, coleg de facultate și într-o zi a pus un CD nou în mașină pe care era printre altele și piesa asta. Nu trebuie să mai zic că mi-a plăcut de prima dată și multă vreme după aceea de fiecare dată când mergeam la facultate cu prietenul meu, puneam CD-ul cu Rock you like a Hurricane.

A trecut ceva timp de atunci și nu am mai ascultat piesa de mult. Ieri însă m-am întâlnit din nou cu prietenul meu să mergem să mâncăm undeva în oraș pentru el urmează să plece o perioadă mai lungă din țară. Pe drum către Sibiu a pus melodia asta în varianta cântată  de Scorpions împreună cu filarmonica din Berlin. Ne-am oprit din povestit și am ascultat-o savurat-o de la cap la coadă. Vă las și pe voi să faceți același lucru…

Astăzi Facebook m-a enervat

În mare parte îmi place Facebook-ul. Majoritatea prietenilor mei sunt acolo. Multe persoane ale căror bloguri sau cărți le citesc sunt acolo. Am la mine în listă destui oameni ale căror statusuri le urmăresc cu plăcere. Nu mai uit nicio zi de naștere a vreunui prieten. Aflu despre tot felul de evenimente mai mult sau mai puțin interesante. Pot să dau like. E fain.

Uneori Facebook se schimbă. Trebuie să o facă, în industria asta dacă nu știi să fi întotdeauna cu un pas în fața celorlați mori. Mori repede. Facebook știe asta, a fost până la urmă cel mai mare complice la moartea lui MySpace (tehnic vorbind Myspace nu e încă mort știu, dar putem zice că e ținut în viață mai mult de aparate).

Facebook se pare că e speriat tare de Google+. Așa de tare că e dispus să facă orice ca să nu își piardă poziția. E dispus chiar și să mă enerveze pe mine. Nu mă deranjează schimbarea, de fapt schimbarea îmi place în cele mai multe cazuri. Dar nu schimbi ceva bun în ceva prost!

Nu mă supără că au schimbat interfața. Mă deranjează că Facebook-ul meu a ajuns să creadă că mă cunoaște mai bine decât mă cunosc eu însumi. Facebook știe care sunt persoanele cu care interacționez cel mai des, cine îmi dă cele mai multe like-uri și comentarii, care sunt paginile pe care le vizitez cele mai des și ale cui sunt, care sunt știrile care mă interesează, cât de des mă conectez, de unde mă conectez, care sunt lucrurile pe care le fac când mă conectez de acasă și care sunt lucrurile pe care le fac când mă conectez de pe telefon sau dintr-un loc public, ce branduri îmi plac, ce produse folosesc, unde am studiat, cu cine, când și așa mai departe. Un algoritm se poate folosi de toate aceste date pentru a-mi crea un profil virtual și poate să le interpreteze pentru a “ghici” care sunt datele relevante pentru mine. Dacă algoritmul respectiv vede că o fată intră de 60 de ori pe zi pe profilul meu, se uită la pozele mele zilnic, dă like la majoritatea status-urilor și update-urilor mele, va avea grijă ca orice activitatea de-a mea pe Facebook să îi apară cât mai rapid și cât mai mare atunci când se loghează pe Facebook.

Dacă algoritmul vede că am prieteni atei, musulmani și creștini dar nu intru aproape deloc pe linkurile prietenilor atei sau creștini, dar intru pe mai toate ale prietenilor musulmani, atunci va face în așa fel încât să nu îmi mai apară în news feed linkurile pe care le postează ateii și creștini, ci doar cele pe care le postează musulmanii. În teorie cu cât petrec mai mult timp pe Facebook, cu atât le va fi lor mai ușor să își dea seama ce mă interesează cu adevărat și ce nu.

Până ieri aveam opțiunea să vad în news feed activiatea tuturor prietenilor mei și Facebook putea să îmi sugereze ce credea că e relevant pentru mine. Acum rolurile s-au schimbat, Facebook decide ce e relevant, eu mai rămân doar cu opțiunea de a face sugestiile. Azi Facebook a decis că de acum încolo la majoritatea prietenilor o să văd “most updates”. Sigur dacă vreau să văd toate update-urile unui anumit prieten pot să îi sugerez să îmi arate “all updates”. Dar dacă vreau să le văd pe toate la toți ca înainte nu mai merge decât dacă merg pe profilul a câtorva sute de oameni și setez la fiecare manual această opțiune.

Dar dacă Facebook-ul meu m-ar fi cunoscut așa de bine cum crede că mă știe atunci ar fi știut că eu vreau să văd și statusurile persoanelor cărora nu le dau like, sau la care nu trimit comentarii. Mark Zuckerberg spunea nu demult că o veveriță care moare în fața casei tale poate fi mai relevantă pentru tine în momentul de față decât oamenii care mor în Africa (“a squirrel dying in your front yard may be more relevant to your interests right now than people dying in Africa.”).

Personal nu prea am mare încredere ca cineva care gândește așa să îmi spună ce este și ce nu este relevant pentru mine. Cred că a cam venit timpul să ne mutăm cu toții pe Google+ 🙂

Cuvinte de început

M-am apucat să îmi configurez blogul, nu arată el încă extraordinar de bine, dar merg pe tactica pașilor mărunți. 🙂

Am adăugat și cateva site-uri și bloguri în blogroll și cred că este cazul să zic că nu cred că mai este cazul să zic că nu sunt neaparat de acord cu tot ce scrie pe ele. Le-am pus pentru că le urmăresc. O să pun mai multe pe parcurs, am o listă întreagă (listă mentală) cu site-uri și bloguri pe care urmează să le mai bag în blogroll, la unele probabil că o să și scriu o mică recomandare înainte să le pun.

Între timp enjoy this beautiful song

Exploring great ideas

%d bloggers like this: