Tag Archives: ulbs

Inflație în educație?

Unul din subiectele care mă preocupă mult este educația. Sunt un susținător foarte mare al educației și în același timp sunt foarte nemulțumit de cum se desfășoară în prezent educația, în special cea universitară. Sunt multe probleme la acest capitol, nu voi sta să le enumăr acum pentru că vreau să scot altceva în evidență.

Astăzi am avut o mică epifanie. Urmăream dezbaterea aceasta și am ajuns la concluzia că putem lua un concept din economie și să îl aplicăm educației. Mă refer la inflație.

Gândiți-vă la următorul scenariu. Dacă Guvernul ar da mâine o Ordonanță prin care toți cețățenii ar primii un upgrade la diploma pe care o au în prezent? Mai exact dacă cei care au absolvit o facultate primesc automat și o diplomă de master, cei care aveau o diplomă de masterat primesc automat una de doctorat, cei care au un doctorat mai primesc încă unul, cei care au doar liceul primesc o diplomă de facultate la alegere și așa mai departe. Ce s-ar întâmpla? Ar deveni oamenii dintr-o dată mai deștepți sau mai educați sau li s-ar mări tuturor șansele la angajare?

Cred că e foarte ușor de dedus ce se va întâmpla. O diplomă de master atunci va ajunge să valoreze cât o diplomă de facultate în prezent, una de doctorat cât una de master și așa mai departe.

Problema nu este că avem prea mulți studenți și absolvenți (deși sunt sigur că am putea lucra la distribuția lor pe domenii de specialitate), ci că prea puțini dintre ei sunt cu adevărat specializați în domeniile pe care le studiază.

Se vorbește mult despre reducerea numărului de studenți. Din păcate o astfel de soluție este complet inutilă dacă nu crește calitatea educației. Numărul de studenți de la Harvard este comparabil cu cel de la facultatea absolvită de mine. Cu toate astea șansele unui absolvent al universitații Harvard care candidează pentru aceeași poziție ca un absolvent al universității pe care am absolvit-o eu sunt foarte mult înclinate către primul. Nu raritatea îi oferă primului acel avantaj imens, de fapt foarte probabil există la ora actuală mult mai mulți absolvenți de Harvard decât absolvenți de ULBS, ci calitatea educației obținute.

E cam ca în lumea financiară, un dolar nu e la fel de valoros ca un leu. Din păcate am impresia că în momentul de față “leul” se devalorizează puternic în raport cu “dolarul”. Și e foarte posibil ca azi să ai nevoie de mai mulți “lei” decât în trecut ca să cumperi aceeași “pâine”.